Pe aceste scaune încă nu s-a așezat nimeni ca să-mi asculte discursul. Mai mult, sunt și cu spatele la mine. Și nici nu-mi doresc mai mult, pentru că cele mai multe explicații pe care le voi da vor fi între patru ochi cu pacientul/pacienta și vor fi strict adaptate la situația individuală. Orice adresare către publicul larg este o generalizare, iar aceasta poate favoriza multe greșeli.

Nu vreau să vă explic ce sunt toate grozăveniile pe care le operăm. Sunt descrise atât de bine de alții, încât nu aș mai avea decât prea puțin de adăugat. Evident, după 30 de ani de practică în această specialitate, am teoriile mele, dar sunt greu de expus în cuvinte. Totuși, ele se manifestă în relația mea cu fiecare pacient și ne ajută pe amândoi să-i înțelegem suferința și să i-o alinăm. În plus, aceste teorii sunt sângele care curge prin venele acestui website.

Fiecare din noi este o fortăreață înconjurată de ziduri groase și ape misterioase și adânci, și poate că ceea ce zărim din exterior este doar o înșelătoare oglindire de pe luciul acestor ape. Cum am putea să ne luăm ochii de la magia ei și să căutăm adevărata cetate care se ridică în fața noastră?

Dacă ne gândim bine, arhitectura reflectă la nivel social trăsăturile ființei umane la nivel individual, ele însele rezultând din biologia sistemelor și organelor care o compun la nivele inferioare, pe care medicii ne străduim să le deslușim ca să învingem boala. Și nu de puține ori uităm cât de importantă e arhitectura socială pentru vindecare: relația medic-pacient(ă), sprijinul familiei și al societății, organizarea locului de muncă, etc.

În realitate, podul pe care-l folosește medicul pentru a pătrunde în cetate este chiar boala, ea ne conectează cu pacientul/pacienta și ne aduce la porțile sufletului său, iar în cazul chirurgiei, și ale trupului său. Există poduri vechi, de piatră, din Evul Mediu, cum ar fi miturile care înconjoară hernia de disc, dar și poduri noi, cu cabluri de oțel, sudate din diagnostice de apariție recentă, ca malformația Arnold-Chiari. Iar alteori trebuie să improvizăm, cățărându-ne cum putem, fără să știm unde vom ajunge cu tratamentul unor simptome ciudate, pe care nu le înțelegem.

Astfel, relația medic-pacient este întâlnirea a două lumi, condiționată de boală - o interfață cu atât mai limpede, cu cât diagnosticul este mai exact. De multe ori, din fericire, după ce boala este învinsă, puntea întinsă între cele două lumi rămâne în picioare, legătura dintre ei continuând pe alte baze, cum ar fi recunoștința sau prietenia.

După furtună, curcubeul ne încântă, chiar dacă nu ne mai amintim de potop. La fel, fericirea pacientului eliberat de suferință nu trebuie să fie umbrită de amintirea operației și a eventualelor ei neajunsuri. De aceea, în măsura posibilului, ne străduim ca această experiență să fie cât mai agreabilă iar consecințele pe termen lung să fie minime.

În această întâlnire între două lumi, chirurgul este aidoma unui arhitect care trebuie să reconstruiască cetatea suferindă. Pentru aceasta, el pune în joc toate resursele de care dispune: inteligență, cunoaștere, îndemânare, experiență, înțelepciune, moralitate, empatie, timp, aparatură, echipă și multe altele. Dar deznodământul final nu va depinde numai de el ci și de pacient(ă), de propria lui/ei reacție la boală și de agresivitatea acesteia, între altele. La urma urmei, să nu uităm că Autorul Istoriei nu este medicul, care ar putea spune, împreună cu Maica Tereza de Calcutta: “Eu nu sunt decât Creionul lui Dumnezeu”.

Nenumăratele intervenții chirurgicale efectuate nu ajută la rezolvarea unui caz, dacă experiența nu este dublată de empatie, atenție, meticulozitate, răbdare, sacrificiu de sine și disponibilitate, printre altele. Fiecare pacient(ă) este unic(ă) și trebuie abordat(ă) cu aceeași prospețime ca și cum ar fi primul/prima, lăsând experiența să emane din fiecare gest al nostru în mod natural, împletită cu o delicatețe și atenție nealterate, de la început până la sfârșit.

Pe acest website voi expune aspecte privind pregătirile și modul de realizare a tratamentelor din arsenalul nostru, fără pretenția de a fi exhaustiv. În acest scop, poate că voi pătrunde cu sfială și în lumile unora dintre pacienții tratați, pentru a-i ajuta pe alții să înțeleagă ce-i așteaptă. Și, în sfârșit, vă voi prezenta lumea mea, ca astfel să știți câte ceva despre cel care vă tratează și din intâlnirea lumilor noastre să rezulte un prognostic optim al suferinței care ne-a apropiat.