Să revenim la realitate

Știu, pare foarte ușor, dar tocmai aici e capcana. Ceea ce cei mai mulți dintre noi luăm drept realitate nu este decât o iluzie. De dimineața până la culcare, trăim legănați de impresiile pe care ni le plăsmuiesc simțurile noastre și construim din ele filmul unei lumi care nu este astfel.

Doar ca să complice lucrurile, la dificultățile noastre de a percepe o lume care fuge de noi se adaugă covârșitoarea greutate a propriilor noastre amintiri, mai ales a celor încărcate de suferință, remușcări sau ranchiună, condimentând orice percepție și îndepărtându-ne și mai mult de miezul problemelor.

Nu în ultimul rând, crâmpeiele de realitate care totuși își croiesc drum până la conștiința fiecăruia dintre noi sunt și ele estompate când dau de ultimul obstacol: speranțele și planurile noastre de viitor. De multe ori suntem totalmente surzi și orbi la ceea ce ne înconjoară, pentru că mintea noastră este proiectată cu disperare într-o înfrigurată așteptare a unui viitor incert.

Lăsându-i însă deoparte pe Jon Kabat-Zinn, Eckhart Tolle și teoriile lor, este absolut necesar ca atât pacienții, cât și medicii, să ne reevaluăm atitudinea față de realitate și să recâștigăm contactul pierdut cu prezentul, amețiți cum eram între fantasmele trecutului și aburii viitorului.

Cifrele sunt oameni

Trebuie să scăpăm de sub stăpânirea despotică a trecutului, păstrând din el doar ceea ce ne ajută să înțelegem prezentul și ștergând negativismul tuturor suferințelor care ne întunecă judecata.

Da, ne interesează istoricul unei boli: cum și când a debutat, în ce succesiune s-au înlănțuit simptomele și care a fost evoluția ulterioară până în prezent. Dar numai în măsura în care aceste evenimente sunt legate de starea prezentă și ne-o explică: în ultimă instanță, ceea ce contează este tocmai ce a mai rămas din toate acestea în prezent, pentru că aceasta îl/o aduce pe pacient(ă) în fața noastră, ca să ajutăm ca medici. Și fără să ne lăsăm orbiți de ce a avut sau ce a făcut acel pacient în trecut, trebuie să-l percepem cât mai deplin așa cum este el acum, o ființă umană suferindă în toată complexitatea sa.

Da, pacientul/pacienta trebuie să știe câte ceva despre activitatea anterioară a medicului, însă fără să se lase intoxicat(ă) cu cifre sau cu absența lor. Un medic cu zeci de mii de operații la activ poate fi plictisit(ă) sau să aibă o zi mai proastă și să diagnosticheze sau să opereze la un nivel inferior față de altul/alta mai tânăr(ă), care nici nu-și pune data terminării rezidențiatului în Curriculum, de frică să nu pară prea novice. Trebuie să intrăm la consultație cu atenția încordată la maxim pentru a-l (o) vedea și înțelege pe cel sau cea în halat alb și cu curajul de a vedea în medic tot o ființă umană, doar că una mai bine pregătită să înfrunte necazul pe care i-l vom destăinui.

Să refuzăm deci să fim doar niște șiruri de cifre și să devenim persoane, apreciindu-i pe cei din jur cu aceeași măsură. Să acceptăm în sfârșit că nu ne putem cunoaște interlocutorul doar în virtutea trecutului său/ei (sau și mai rău, din spusele altora mai mult sau mai puțin calificați), ci numai după ce vom împărtăși suficient prezent pe care să-l percepem cu intensitatea și profunzimea adecvată - adică o consultație într-adevăr exigentă din ambele puncte de vedere, urmată eventual de o operație și îngrijirile perioperatorii, cu tot alaiul lor de ocazii de a se cunoaște reciproc.

Un realism optimist

Evident că în fața bolii trebuie să avem un plan. Medicul trebuie să-i explice pacientului/pacientei toate direcțiile în care o poate lua boala, de la cea mai probabilă la cele mai neobișnuite și toate opțiunile de tratament cu principalele lor avantaje și dezavantaje sau riscuri. Și luându-l de mână, să-l ajute sincer să ia deciziile cele mai adaptate felului său de a fi și de a percepe lumea.

Acest plan terapeutic este deci ca un arbore. Privim în sus printre ramurile lui și poate nici nu reușim să zărim cerul. Dar trebuie să rămânem cu picioarele bine înfipte în pământ, chiar lângă rădăcină, adică ferm ancorați în prezent. Viitorul este doar o iluzie, ca o păsărică sprințară care sare ba pe o cracă, ba pe alta. Noi însă trebuie să ne cățărăm cu grijă, alegând ramurile în funcție de cum se prezintă evoluția bolii în fiecare moment prezent prin care trecem. Nu putem să zburăm. Uneori fie bolnavii, fie medicii uită aceasta, și în mod firesc, urmează o dureroasă cădere…

Nelăsându-ne amăgiți de înșelăciunile viitorului, vom suporta mai ușor toate întorsăturile cursului bolii și vom reuși să vâslim spre un fir mai lin de apă, departe de orice stânci periculoase.

Optimism? Da! Pentru că orice s-ar întâmpla, lumea este bună, răul îl aducem în ea noi, oamenii, și tot noi putem să-l oprim, chiar aici și acum, când încearcă să-și facă loc în sufletul nostru.

O neurochirurgie mai umană

Bun. Dacă am înlăturat trecutul și viitorul, cu ce rămânem? Cum scăpăm de iluziile prezentului?

În realitate, nu le înlăturăm de tot. Luând din trecut doar antecedentele, simptomele, evoluția și tratamentele care ne luminează prezentul pentru a înțelege boala, fiecare consultație va fi solid ancorată în prezent. Cu atenție, empatie și fără a judeca sau critica, îl ajutăm pe pacientul însuși să-și înțeleagă boala. Iar în final asta îl va ajuta să aleagă conștient între diversele opțiuni de tratament pe care i le vom prezenta, fiind gata oricând să treacă de la una la alta pentru că viitorul nu-l va acapara, oricât de greu ar suferi acum.

Dar…ce înseamnă prezentul? Fiecare pacient este primul și ultimul. Trebuie să-i dedicăm toate energiile și cunoștințele actuale de care dispunem, fără să regresăm la cazuri similare din experiența noastră - oricum, ea ne va dirija din umbră, către ținte terapeutice pe care tot ea ni le șoptește la ureche. În plus, între medic și pacient nu trebuie să se interpună nici o mască, dintre multele pe care ni le “dăruiește” societatea. Medicina bine făcută are acest privilegiu, că îl privește pe om în adâncul lui, fără să-l eticheteze drept bun sau rău. E doar bolnav.

Toate acestea se referă în primul rând la consultație, care, dealtfel, este punctul culminant al întâlnirii pacient-medic în majoritatea specialităților. În cazul nostru, însă, urmează și alte momente-cheie la fel de importante, ele însele umplând prezentul, fiecare când îi vine rândul: pregătirea preoperatorie, operația și îngrijirile postoperatorii pe parcursul recuperării. Dar ele sunt altă istorie…