Un destin regal secret

M-am născut exact în aceeași zi ca și Regele. Cu toate acestea, când eu jucam fotbal, coechipierii nu-mi pasau aproape deloc, pentru că nici unul din ei nu-mi înțelegea luminata strategie, nici măcar eu, și iroseam mingile fără nici un rost. Însă destinele noastre s-au scurs implacabil, de-a lungul anilor, într-o curioasă îngemănare. Cam pe când Gheorghe Hagi strălucea la Sportul Studențesc (1983-1986), eu treceam printre primii la admiterea la medicină la UMF Târgu-Mureș, apoi mă îndrăgosteam de neuroanatomie la magistralele cursuri ale Profesorului Maros. Dealtfel, prima mea ispravă ca de neurochirurg a fost să desenez un caiet cu disecții ale creierului, care a ieșit așa de bine, încât l-au folosit și alții ca să studieze. Puțin după ce Gică a părăsit România pentru a juca la Real Madrid, eu am părăsit Transilvania pentru a mă specializa în neurochirurgie: fiecare la ce visa, nu? El, la apogeul formei sale sportive, conducea naționala spre succese de neuitat, în timp ce eu, la apogeul fericirii mele profesionale, deprindeam o specialitate încântătoare, amândoi departe de casele noastre - în cazul meu, la Spitalul Clinic Universitar de Urgență Bagdasar-Arseni din București. În sfârșit, în 1996, când Regele lua drumul Orientului pentru a cuceri Istanbulul, eu terminam specializarea în neurochirurgie și îmi pregăteam valizele pentru ca în 1997 să o iau și eu spre Soare Răsare, dar numai până la Constanța. Unde, după cum știm cu toții, avea să revină în final și el. Și iată că și acum, în 2021, amândoi încercați de ani, ne-am scuturat din apatie și vedem deschizându-se drumuri noi în fața noastră.