Un realism optimist

Evident că în fața bolii trebuie să avem un plan. Medicul trebuie să-i explice pacientului/pacientei toate direcțiile în care o poate lua boala, de la cea mai probabilă la cele mai neobișnuite și toate opțiunile de tratament cu principalele lor avantaje și dezavantaje sau riscuri. Și luându-l de mână, să-l ajute sincer să ia deciziile cele mai adaptate felului său de a fi și de a percepe lumea.

Acest plan terapeutic este deci ca un arbore. Privim în sus printre ramurile lui și poate nici nu reușim să zărim cerul. Dar trebuie să rămânem cu picioarele bine înfipte în pământ, chiar lângă rădăcină, adică ferm ancorați în prezent. Viitorul este doar o iluzie, ca o păsărică sprințară care sare ba pe o cracă, ba pe alta. Noi însă trebuie să ne cățărăm cu grijă, alegând ramurile în funcție de cum se prezintă evoluția bolii în fiecare moment prezent prin care trecem. Nu putem să zburăm. Uneori fie bolnavii, fie medicii uită aceasta, și în mod firesc, urmează o dureroasă cădere…

Nelăsându-ne amăgiți de înșelăciunile viitorului, vom suporta mai ușor toate întorsăturile cursului bolii și vom reuși să vâslim spre un fir mai lin de apă, departe de orice stânci periculoase.

Optimism? Da! Pentru că orice s-ar întâmpla, lumea este bună, răul îl aducem în ea noi, oamenii, și tot noi putem să-l oprim, chiar aici și acum, când încearcă să-și facă loc în sufletul nostru.