La mare

La Constanța îmi plăceau cel mai mult diminețile când de la etajul 8, în țipetele pescărușilor, zăream marea strălucind în depărtare…În mijlocul unei echipe care trudea unită și cât de cât veselă zi de zi, în pofida greutăților și lipsurilor, am trudit și eu timp de un deceniu. Ne-am străduit și am introdus microscopul operator în practica neurochirurgicală și astfel, într-o bună zi (26 aprilie 2005), am putut extirpa complet un ependimom intramedular C3-C4 la un biet pacient care abia se mai ținea pe picioare…peste câteva luni avea să vină la control postoperator mergând fără ajutor (aici imi amintesc importanta lecție pe care mi-a dat-o primul meu șef, Dr. Szabo Árpi, când încă eram un student la medicină interesat de neurochirurgie: chiar dacă nu este așa de spectaculoasă ca neurochirurgia cerebrală, chirurgia coloanei îți poate aduce enorme satisfacții, când vezi pacienți imobilizați ridicându-se după operație și mergând fără durere). În rest, am profitat de lunga “vacanță” pe litoral ca să mă adâncesc într-o rutină neurochirurgicală foarte antrenantă, pentru care le sunt recunoscător pacienților și colegilor mei, chiar dacă nu era nici “complexă”, nici “minim invazivă” așa cum se poartă acum.

Previous
Previous

Europa

Next
Next

Pe urmele lui Don Quijote și înapoi