SUSPICIUNEA CLINICĂ
Din istoricul bolii putem desprinde deja unele elemente prețioase care, pe măsură ce ni le povestește pacientul/pacienta, ne ajută să suspectăm că suferința sa de spate este o stenoză de canal lombar. Astfel, durerile lombare însoțite de o iradiere relativ nesistematizată (fără un traiect foarte strict radicular) în unul sau mai des ambele membre inferioare (care mai pot prezenta și alte simptome, ca oboseală, greutate, crampe musculare, amorțeală) apar/se accentuează mai ales: la mers, stând în picioare, coborând o pantă. Din contră, activitățile însoțite de flexia coloanei lombare obișnuiesc să amelioreze simptomele: poziția șezândă, urcarea unui deal, mersul cu bicicleta, împingerea unui cărucior la supermarket. În pat, întins(ă) pe spate, pacientul/pacienta, deși este ceva mai bine, nu simte așa o ușurare ca atunci când se ghemuiește pe o parte.
În imagine: „Semnul căruciorului” reprezintă ameliorarea simptomelor din membrele inferioare odată cu împingerea unui cărucior de cumpărături, care ajută la menținerea unei posturi în flexie lombară, cu lărgirea consecutivă a foramenelor intervertebrale.
Claudicația neurogenă este tabloul clasic al stenozei de canal lombar, constând din lombalgii iradiate în membrele inferioare, care apar după o oarecare distanță de mers, relativ constantă pentru fiecare pacient(ă) și scurtându-se odată cu agravarea bolii în timp; aceasta îl/o obligă să se așeze ca să-i treacă durerea și să-și poată relua mersul.
Din păcate, examenul clinic este fie normal, fie nespecific, putând fi absolut superpozabil celui dintr-o hernie de disc sau o discopatie lombară oarecare. Mai important, în schimb, este ca el să ne ajute să eliminăm posibilitatea unei claudicații de cauză arterială periferică. În cazurile dificile va fi, eventual, nevoie de un test de efort într-un cabinet de cardiologie. Dimpotrivă, dacă nu există nici o afectare motorie detectabilă la examenul clinic, nici studiile neurofiziologice ca electromiograma de membre inferioare nu ne vor ajuta, fiind de obicei negative.
CONFIRMAREA IMAGISTICĂ
În imagine: Examen RMN de coloană lombară cu stenoză de canal; A-Secțiune sagitală B-Secțiune axială C-Secțiune coronară 1-Protruzie discală 2-Osteofitoză 3-Hipertrofie fațetară 4-Hipertrofie a ligamentului galben 5-Spondilolistezis.
Investigația imagistică optimă pentru a confirma diagnosticul clinic este rezonanța magnetică nucleară (RMN), care nu numai că ne va demonstra îngustarea canalului vertebral lombar, ci ne va furniza numeroase detalii prețioase, foarte utile pentru interpretarea simptomelor și planificarea tratamentului. În primul rând, ea ne va ajuta să definim exact localizarea (foraminală, de reces lateral sau canal central), întinderea și gravitatea stenozei. Un amănunt interesant al acestei boli este că de multe ori constatăm cu surprindere că severitatea simptomelor nu este direct proporțională cu cea a deformărilor vizibile pe imaginea de la rezonanță. În al doilea rând, putem detecta anomalii asociate cu importante implicații terapeutice, cum ar fi instabilitatea vertebrală, când coloana nu reușește să-și mențină un echilibru dinamic normal, manifestându-se fie global sub forma unei scolioze degenerative, fie segmentar sub forma unui spondilolistezis. În aceste cazuri, va trebui să evaluăm și amploarea dezechilibrului, prin radiografii de coloană lombară în ortostatism sau dinamice în flexie-extensie, urmărind comportamentul ei în mișcare.
În imagine: Examen CT de coloană lombară cu stenoză de canal; se observă de asemenea anomaliile evocând o instabilitate vertebrală patentă - spondilolistezis (stânga, reconstrucție sagitală) și scolioza degenerativă (centru, reconstrucție coronară).
Rareori, la pacienții/pacientele care nu pot efectua o rezonanță magnetică, va trebui să ne mulțumim cu o tomografie computerizată (CT), eventual cu injecție intratecală de contrast iodat (mielografie-CT) – cu toate că aceasta din urmă nu este deloc ușoară tehnic în această boală.